Soarta unui om este caracterul său.
—HERACLIT CUVÂNTUL CARACTER VINE dintr-o rădăcină latină care înseamnă “gravat.” Viaţa, întocmai unui bloc de granit care este sculptat cu grijă sau este ciopârţit cu nesăbuinţă şi dispreţ, ajunge până la urmă sau o capodoperă sau un gunoi de auncat. Caracterul, suma virtuţilor şi valorilor gravate în piatra vie, îi va defini acesteia adevărata valoare. Nici o împodobire cosmetică, nici un veşmânt decorativ n-ar putea transforma piatra nefolositoare în artă durabilă. Doar caracterul poate face această transformareO naţiune care şi-a făcut ţăndări caracterul, se poate deteriora într-atât încât orice încercări de restaurare ulterioare se dovedesc inutile. Cu mult înainte de colapsul final însă, se pot construi redute întărite împotriva armatelor invadatoare ale întunericului. Virtuţile trebuie reînviate, regândite şi reînvăţate. De la amvoanele şi tribunele unei naţiuni, în afacerile ei şi în avanposturile ei, o voce puternică cerând într-un glas reîntoarcerea la valorile de caracter poate schimba direcţia naţiunii.Copii trebuie învăţaţi curajul. Persoanelor care au puterea, alăptaţi din laptele lăcomiei lui Gordon Gecko, trebuie să li se reamintească onestitatea şi frugalitatea. Modestia poate fi reînvăţată, apreciată şi aplicată dacă naţiunea îşi capată din nou glasul şi o propovăduieşte din nou. Fiindcă acum noi secerăm roadele amare ale distrugerii caracterului—dar nu este încă prea târziu.Dacă caracterul va fi îmbrăţişat, chiar popularizat şi articulat din nou în literatura şi filmele noastre, el va produce lideri în vieţile cărora cuvinte ca onestitate, mulţumire şi curaj sunt gravate cu credinţă şi speranţă. Nu este prea târziu pentru caracter. Avem dreptul, ca oameni liberi, să-l aşteptăm, chiar să-l cerem de la liderii noştri. Avem responsabilitatea să-l cultivăm în noi înşine, să-l învăţăm în şcolile noastre şi să-l lăudăm sau să-l răsplătim în alţii.
Ce gravăm noi sau lăsăm să fie gravat în noi, cu aceea vom trăi. Talentul, atractivitatea şi intelectul, prea mult timp supraevaluate, s-au dovedit incapabile să reaprindă speranţa noastră naţională. Bill Clintonii acestei societăţi au ciobit din granitul naţiunii bucăţi nepreţuite şi de neînlocuit. Acum avem nevoie de atleţi mai modeşti, de lideri mai smeriţi, de conducători mai cinstiţi şi de muncitori mai harnici.Un caracter nou, nou doar în cel mai apropiat sens istoric, poate fi, şi trebuie să fie gravat în noi. Granitul din noi, tocit şi ciupit cum este, poate încă să primească marca artei şi calităţii. Caracterul contează, şi timpul potrivit este acum.Nu filmele, nu arta sau muzica sau literatura, ci caracterul unei culturi este ceea ce o defineşte, lucrul care o ţine împreună, locul unde toate capetele se întâlnesc şi care o fac să fie ceea ce este. Când caracterul oricărei culturi îşi pierde legătura cu virtuţile esenţiale care ţin totul împreună, scandalurile se produc, dar cultura nu mai este deranjată.O cultură se bazează pe virtuţile ei, şi aceste virtuţi pot fi învăţate. Nu este prea târziu să le predăm altora, din nou, învăţătura despre caracter.Pericolul real nu stă în absenţa virtuţilor. Nu există nici măcar o dovadă istorică despre o societate complet lipsită de virtuţi. Marele pericol nu stă în lipsa oricărei virtuţi. Pericolul stă în virtuţi greşite! Este întotdeauna tragic când oamenii care înţeleg corect virtutea acţionează altfel decât se cuvine, dar pericolul şi mai mare stă în redefinirea virtuţii ca fiind un rău şi în redefinirea răului ca fiind bine. Când se întâmplă acest lucru, puterea care ţine intactă civilizaţia slăbeşte.
"Ai grija de gandurile tale pentru ca se vor transforma in vorbe.
RăspundețiȘtergereAi grija de vorbele tale pentru ca se vor transforma in fapte.
Ai grija de faptele tale pentru ca se vor transforma in obiceiuri.
Ai grija de obiceiurile tale pentru ca vor fi caracterul tau...
Ai grija de caracterul tau pentru ca el va influenta destinul tau...viata ta. - Frank Outlaw"
Caracterul este eticheta noastră în viaţă şi oricine, orice ar spune, doar noi decidem adevărata direcţie a sufletului nostru!
Te îmbrăţişez cu drag!